Vreti sa aflati cum s-a sfarsit razboiul dintre mine si foarte dragutul Andrei? Am sa va spun:

Azi nu a mai fost suparat pe mine. Nu stiu de ce. Poate cand a dormit a visat ceva, ca daca eu as fi in pericol, ar fi numai vina lui…asa si asa.. Apoi ne-am intalnit si cum sa va spun, doamna a plecat si l-a lasat pe el sef.

Simplu. L-am chemat la mine sa il intreb daca ma spune sau nu doamnei daca o sa fac ceva rau. Dar n-am facut si el mi-a spus ca nu ma zice. Cand a venit doamna am mers undeva. Nu m-am tinut de mana cu el pentru ca asta s-a intamplat si la razboi. Ca sa nu surprind alte fete ca m-as fi tinut cu el de mana si iar sa ma acuze, m-am tinut cu altcineva: cu Petra ( m-am impacat si cu ea…dupa acest razboi, inceput de ea).

Am uitat asta si ne-am tinut de mana. Am mers jos si am vazut o scriitoare in carne si oase. Ea se numea Passionaria Stoicescu. Acolo, aceasta doamna ne-a spus o poveste despre carti. Cand s-a terminat ne-a dat autografe pe cartea ei, “Printre ierburi si gângănii”.

Cartea are niste poezii, desigur, cum ar fi: Sa te minunezi, Carte vie de povata, Domnul Soare, etc.

Dupa-amiaza, dupa ce ne-am trezit, sa va spun cum ne-am impacat: m-am intalnit cu el (sa va dati seama ca nu eram furioasa, era asa…ca un om normal) si el s-a uitat la mine, eu m-am uitat la el si prin privirea asta am comunicat. Vrei sa ne impacam? Da? L-am intrebat si eu: vrei sa ne impacam? Si el a spus: da…

Ne-am impacat, ne-am luat in brate si am uitat tot scandalul asta…

Mai jos aveti niste poze din cartea doamnei Passionaria Stoicescu:

Vreau sa va povestesc cum s-a format razboiul de la gradi dintre mine si un prieten pe care il cheama Andrei Marinescu.

E un tip foarte dragutz, un baiat foarte frumos si cum sa va spun… eu il plac putin. Un pic mai mult. Sa va spun ce s-a intamplat astazi…

Prima data ii placea de mine, sigur, pentru ca sunt o fata irezistibila…cum cred unii. Dar va spun ceea ce urmeaza o sa fie mult mai tragic. Nu am mancat pentru ca am plecat la biserica sa fim impartasiti si trebuia sa mergem de mana, doi cate doi. Asa ca eu l-am luat drept pereche pe Andrei. El m-a luat pe mine. Am plecat linistiti ca oamenii normali si cand ne-am intors am venit tot de mana cu el.

Apoi, dupa ce am mancat si am dansat, am plecat la o scoala, aproape de gradinita. O sa va povestesc despre vizita mea la scoala altundeva. Cand ne-am intors de la scoala am mers in parc. Acolo ne-am distrat, ne-am mai jucat, am mai vorbit. Apoi…ne-a vazut, pe mine si pe Andrei, Diana. S-a bagat si Petra in treaba noastra. Ca Diana se suparase ca pe mine ma tinea Andrei de mana si statea mai mult cu mine. S-a bagat si Petra in discutie ca un motz in frunte…

Am mers inapoi in clasa si s-a suparat Diana pentru ca Andrei sta mai mult cu mine ( bu hu hu). M-am suparat si eu pe ea. Am tot dreptul sa fiu cu un prieten de-al meu! In clasa a izbucnit o mica discutie mai aprinsa. Eu stau cu Andrei mai mult si ma baga pe mine in seama si pe ea nu o baga. Si ce?! Si ce?! Ca eu am tot dreptul pentru ca de mine-i place cel mai mult, cu mine a stat, cu mine a fost pereche si am tot dreptul!

Dupa aceea, m-am suparat si eu pe Andrei. Un pic m-am suparat, nu foarte mult. Daca fetele astea il plac atata de mult, sa se duca cu ele! Daca ar fi un prost… Sa refuze asa o fata draguta ca mine?! Spuneti si voi…

La somn, Petra si-a dat seama ca era ceva intre noi.. Am mers la Andrei (de aici incepe razboiul…va spun eu!). Petra s-a dat pe langa el…asa…ca o fitoasa si Andrei a atins-o pe par… UUUUU UUUUUUUU Eu din pat am vazut tot. Cand ne-am trezit a inceput razboiul. Ne-am certat pentru ca ii place mai mult de ea si nu ii place de mine si am fost si eu proasta pentru ca m-a luat de dimineata cu linguseli cum ar fi ca ma iubesteee atata de mult ca Infinitul..ca ii plac foarte mult…de genu asta.

M-am suparat! L-am amenintat ca o sa-l scriu pe blog. Dar el nu m-a ascultat pe mine.. El mi-a spus: da! si ce?! Nu esti tu sefa mea! Iar eu i-am spus: ceee? nu sunt eu sefa ta?!

M-am gandit si i-am spus: AAAAA!!! Seriooos? Voiam sa-i spun ca a facut o fapta foarte aiurita.

Sunteti cu mine in razboiul asta? Credeti ca Andrei a gresit? Da sau nu?

Taranii pe vremuri aveau case diferite. Din toate judetele, zonele: Moldova, Transilvania, Dobrogea…

Acolo, taranii traiau. Bine, nu erau casele atat de moderne ca pe vremea noastra. Ei traiau…erau amarati. Ce sa le facem? La muzeu sunt tot felul de vase, de case de lucruri diferite. Aflam ce oameni au locuit in case si mai culegem o bucatica din istoria lor.

Taranii mai aveau si lucruri foarte multe de tesut: razboaie si foarte multe chestii cu care isi faceau hrana si multe vase frumoase.

Acolo, cand am mers astazi, am vazut oua pictate de tarani. Sa va spun cum erau facute: prima data spargeai oul, apoi ii scoteai galbenusul, il puneai la loc si apoi il pictai. Cand era gata pictura…va dati seama ca picturile astea se faceau cu mare grija. Acele oua, dupa ce a fost scos galbenusul erau foarte foarte fragile si se puteau distruge usor. De aceea, oamenii le faceau foarte incet si cu foarte mai grija si liniste.

Apoi, am mai vazut acolo si multi oameni. Erau fel de fel, veniti sa vada biserici si diferite sate cum ar fi Moldova. Sa va povestesc despre oamenii din Moldova: nu erau prea bogati pe vremuri, dimpotriva, erau foarte foarte saraci. Nu prea aveau multa mancare asa ca trebuia sa ii duca prin sat si sa gaseasca mancare. Se duceau la camp intr-un mod…asa.. si luau porumb, faina. Se duceau acasa, le puneau in moara, moara facea faina si isi faceau paine si mancare.

Dupa cum stiti taranii aveau obiceiuri foarte diferite. Au moduri de a sarbatori fiecare sarbatoare la fel, peste tot. Cum ar fi Pastele… Cum sa va spun? de exemplu cand facea o gaina un ou, se duceau ca oamenii normali, scoteau oul si il pictau. Daca oul era murdar…luau o carpa si-l curatau. Apoi, il puneau intr-o oala si-l gfierbea…apoi il pictau. Noaptea, ca in fiecare sarbatoare mare, ei se duceau la o biserica. Acolo se rugau si isi spuneau toate plangerile la Dumnezeu. Cum sa va spun? Fiecare isi aduna toata toata suferinta lui dar nu si-o spuneau altora. Suferintele ramaneau in inima pana cand acele dorinte rele care i-au suparat se evaporau pentru ca orice rau (ca si in povesti) este distrus de bine..va dati seama.

La muzeul Satului am mai vazut mori de apa sau de vant, am vazut paturi pentru copii si pentru oameni, unii aveau bordeie, se ascundeau in pamant sa nu fie gasiti de oamenii care le doreau raul. Stateau acolo in liniste, cuminti, pana treceau oamenii aceia rai. Dupa aceea ieseau afara. Daca vedeti si la televizor, unii oameni mai stau in bordeie pentru ca stau in siguranta. Am mai vazut oameni multi, oameni care canta pieste populare si am gasit si indicii de la Bucifal acolo. El, cum sa va spun? cand am luat ouale acelea pictate…cum sa va spun…parca erau ca doua buci!

Atunci, el mi-a comunicat ca sa-mi spuna ca mi-a dat un indiciu ca bucile….a facut o vraja si le-a ascuns, le-a adunat pe amandoua. Va dati seama…fara bucile lui de aur el nu mai avea niciun fel de energie. Si-a adunat toti picurii de magie ca sa-si ascunda bucile. Noi trebuie sa le gasim si imi dau seama ca trebuie sa ma gandesc pentru ca am foarte multe lucruri preferate. Le-a si ascuns iar noi trebuie sa le gasim. Daca gasiti un indiciu in oricare alt loc…sa intrati pe blog si sa-mi spuneti. Va multumesc si va transmit salutari.

Mai jos, aveti prin amabilitatea ODU, niste poze cu Niki la muzeu:

ODU – Chiar crezi ce zici? Te bat de te caci pe tine tuh!

Niki – Tu?! Pe mine?! Sau mami te bate de te caci tu… ca-i mai mare decat tine..

ODU – Si cei cu asta?

Niki – Si tu trebe sa asculti de ea, pentru ca e mai mare…e sora ta cea mare

ODU – Si tu nu tre sa asculti de mine?

Niki – Poate eu is mai mica dar eu stiu mai multe. Si tu nici macar nu stii sa dansezi vals! La varsta la care is io.

ODU – Ba crede-ma ca stiu!

Niki – Ba nu! Chiar..tu cu cine ai dansat vals?

ODU – Cu Anastasia..

Niki – Neee! nu te cred! Si tu nici macar nu stii sa faci…

ODU – Un – doi…

Niki – Si Anastasia aia e mica…

ODU – Nu aia de la tine tuh!

Niki – Dar care Anastasia?

ODU – Alta…

Niki – Care?

ODU – Nu te intereseaza…hai…pune-l ala in cuier

Niki – Nu mai exista Anastasia….stiu io

ODU – Ihimmm…tu cam multe stii pentru un Muc cel Mic

Niki – Da? … Eu stiu si ca Einstein a fost cel mai destept om!

ODU – Pai cine ti-o zis tuh treaba asta?! Nu tot eu?

Niki - Stiu io…

ODU – Tutilăs! Tu habar n-ai!

Niki – Eu stiu ca presedintele Elvetiei o fost George Bush…

ODU – Ce vorbesti? Vorbesti avioane…

O sa fac o lista cu cine sunt cei mai buni prieteni ai mei si cine nu.. Ma refer la colegii de la gradinita

La lista copiilor care nu prea sunt alaturi de mine intra Petra. Nu intra pentru ca ma tot pune sa fac lucrurile care ei ii plac si care mie nu-mi prea plac. E mofturoasa, crede ca e cea mai tare si imi acuza prietenii, care nu au nicio vina ca au scuipat-o. Ei imi spun mie ca nu au scuipat. Va dati seama…

Petra ma cheama la un sediu, care este pentru mine si pentru ea sediul toaleta de fete. Acolo ma cheama sa mai vorbim asa… O data, luni parca, ma tinea de vorba acolo cand copiii mancau masa de dimineata. Apoi, eu m-am spalat pe maini, i-am spus ca nu mai pot, am plecat si apoi m-a acuzat doamna ca am venit tarziu si ceilalti copii au mancat. Era aproape sa nimeresc la Casa Rusinii.

Sa va povestesc despre Casa Rusinii: daca e o casa, trebuie sa aiba si un locuitor, un proprietar. Proprietarul acestei case este Doamna Rusine. Aceasta e o hartie decorata intr-o doamna. Acolo doamna educatoare scrie copiii care sunt rai. La sedinta le da parintilor sa se uite si sa vada ca copiii lor nu au fost ca ingerii. Va dati seama ca eu era sa nimeresc la casa aceasta a Rusinii doar din cauza lui Petra?!

Va rog eu foarte frumos de prietenii care imi sunt alaturi, sunt buni cu mine sa nu radeti de ei. De cei care nu sunt , cum este Petra de exemplu, va rog eu frumos sa radeti! Ca e o rusine foarte mare sa iti acuzi prietena ca uite…de exemplu..odata (tot de Petra vorbim) m-am suparat pe ea pentru ca ma punea sa-i fac aceeasi poveste, sa-i fac orice. A venit doamna, a inceput sa planga si dupa aceea s-a alintat putin pe langa doamna…

Petra: “doamnaaaa, Niki nu mai vrea sa fie prietena mea… “

Doamna: :” asa e Niki?!”

Eu: “doamna, da Petra ma tot obliga sa merg cu ea la toaleta”

Doamna: ” treci la Casa Rusinii! O sa te spun lui tata…”

Apoi voiam sa ma impac cu Petra. I-am mai dat o sansa…Dar voi credeti ca a respectat-o? In vecii vecilor nu! Dupa aceea a plans cu lacrimi de crocodil si mie mi-era mila de ea, pentru ca eu sunt dragutza, nu sunt un demon. Am iertat-o, ne-am impacat, mai plangea un pic, am povestit cu ea despre incidentul meu cu dintele…

Sa radeti de ea! Concluzie: sa nu va subestimati prietenii si sa ii alegeti foarte bine. Eu am ales-o pe una, se da pe langa altul si tot asa…

p.s. Nu uitati de povestea lui Bucifal! Va spun eu ca nu am reusit din pacate sa gasesc comoara. V-am spus sa ma ajutati. Haideti, va rog!